Această rețetă face parte din proiectul de asociere a gastronomiei cu vinul, derulată de Crama Vinarte.
Mai multe informații despre vinul asociat acestei rețete, dar și de unde îl puteți achiziționa, aflați aici.
Tartine cu foie gras și confitură de caise
4 tartine (două porții)
Ingrediente
150 grame bloc de foie gras cuit de rață (de preferat ,de formă cilindrică)
4 felii de pâine neagră sau cu cereale
4 caise uscate soft
3 linguri vin licoros MagiQ
piper negru
4 linguri fulgi de migdale
2 ciorchini de coacăze roșii
chives pentru decor
Mod de preparare
Din feliile de pâine se decupează, cu ajutorul unei forme rotunde, patru discuri. Căutați o formă care să aibă diametrul blocului de foie gras. Se așază pâinea într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se dă la cuptor, sub grill, la 200°C, timp de 5-7 minute, până se rumenește puțin (nu trebuie să fie foarte uscată). Se scoate și se lasă să se răcească.
Caisele se taie în fâșii subțiri și se pun la înmuiat timp de 30 de minute în vinul licoros. Apoi, se adaugă două linguri de apă și se pun pe foc mediu, până se evaporă tot lichidul și încep să se caramelizeze puțin. Se iau de pe foc și se presară un praf de piper negru proaspăt măcinat. Se lasă deoparte să se răcească.
Fulgii de migdale se pun într-o tigaie și se rumenesc ușor. Atenție la temperatură și timp, se pot arde foarte ușor.
Eu am folosit foie gras de rață (dar puteți folosi, la fel de bine, și de gâscă), ce a venit deja ambalat în porții individuale sub formă de discuri. Cuit înseamnă că este deja gătit (adică e conservat) și nu mai necesită procesare termică suplimentară pentruu a fi consumat.
Tartinele se montează chiar înainte de a fi servite. Pe cercurile de pâine se așază discurile de foie gras. Se distribuie pe fiecare tartină confitura de caise, fulgii de migdale prăjiți și coacăzele roșii. Se ornează cu chives și se servesc imediat.